Nunta Muta

Ieri am inceput ziua tare bine cu o vizionare de presa (ca sa-i zic asa). Am vazut in Mall Vitan (si nu mi-a fost frig ca de obicei de la aerul conditionat si nici sonorul nu a fost prea tare – doua dintre motivele pentru care evit mall-urile ) filmul “Nunta Muta” a lui Horatiu Malaele – o superbitate de film, de unde am plecat cu regretul ca nu am aplaudat… am avut mainile “mute”…

Impresii:

O nunta muta, pierduta fara cuvinte, iti umple sufletul si-ti fura hohote de ras (scena cu “telefonul fara fir” de la masa nuntasilor), iti atrage mainile una catre alta, ca doi poli ce s-au schimbat frecventa, si incepi sa bati, bati mutenia si prostia, alungi ternul si readuci pentru cateva ore, pe retina si in inima copilaria.

Genialul te loveste in gel mai gingas si totodata brutal mod. Povestea incepe cand, vaduva Mara, devine Smaranda, cea cu flori in par si mintea brambura… Apoi moartea Smarandei prevesteste comi-tragicul final: Mara cea care a plans in ziua nunti, devine papusa pe care o admira la circ, cu miscari fixe si calculate, aidoma regimului comunist, si cu “pantecul furat de omul negru” – golul etern provocat de lipsa unui sot si a unui prunc.

Filmul te plimba ca un carusel prin suisurile si coborasurile vietii, care vazute prin ochii unui copil par povesti cu zane si capcauni, unde miticul si se impleteste cu prezentul… Singurul meu regret este ca palmele mele au foste mute de uimire si de bucurie - am uitat sa aplaud, desi filmul, o capodopera, o merita din plin!

Citeste mai multe pe 9AM -> Rasu’-plansu’ romanesc intr-o ‘Nunta Muta’

Parerea unui critic Stefan Dobroiu de pe Cinemagia