Text de prin 2007, dar care se potriveşte şi acum, iar partea scrisă cu negru mi se pare că este atemporală, sau cel puţin aşa ar trebui să fie 
Anul acesta am trecut prin multe, multe am vizitat şi multe am trăit… dar încă mai am multe în faţă-mi…
Un sentiment ciudat mă cuprinde, dar este unul bun, plin de speranţă şi de viaţă, îmi dă forţa spre a merge mai departe şi de a schimba ceva în lumea asta, îmi da suflul artei înapoi în vene… acel sentiment pe care de mult încercam să-l regăsesc, şi pe care îl aflam doar în preajma lui…
Zilele trecute ne-am întălnit şi am mers la un suc şi la film… ciudat e tare, că acelaşi lucru simt, îmi e aşa de drag şi orice aş face când sunt cu el sunt în largul meu… dar sunt aşa de multe la mijloc, nici eu nu mai ştiu câte… ştiu doar că e printre singurele persoane în preajma cărora mă simt aşa de bine… şi acum sunt pe un nor, doar cu sufletul şi visez, departe, simt aşa de minunat şi… mi-e dor…
Am planuri mari de acum incolo: Vreau să văd toată ţara, din lung până în lat, fiecare colţişor să-l străbat şi să-l gust cu sufletul, să-i simt pulsul şi să-i aflu povestea… Vreau să visez tot pământul din care m-am născut… mai vreau să învăţ cât mai multe, să ajung să am aripi de zmeu, cu fir de flutur’, şi să rămân pe veci în istorie, acesta este visul meu… nu ştiu dacă sunt făcută pentru mai mult de atât, dar ceea ce vreau este imens pentru mine… vreau să fiu vântul ce bate pe faleza mării, să fiu valul ce se sparge de ţărm şi apoi se întoarce cu multe scoici şi alge… vreau să presar sare pe stânci, şi să primesc pescăruşii printre apele mele… să simt gustul dulce-amar al mării, şi sarea pe piele… să adorm la apus, să veghez luna şi la răsărit să deschid ochii către noul soare… să iubesc viaţa şi tot ceea ce vine cu ea. Vreau să o pot vedea aşa mereu, să o simt şi să o gust, şi de nu cer prea mult, aş vrea şi pe cineva care să înveţe să o guste la fel ca mine… vreau să călătoresc, fără grija zilei de mâine, să trăiesc nomadă, pe drumuri din bunatatea oamenilor şi din înţelepciunea mea, să fiu liberă ca vântul pe care nu îl poţi prinde nicidecum, să scriu şi să creez din ceea ce simt, să îi fac şi pe alţii să vadă ca mine.
Cer prea mult? Nu cred, e frumos ceea ce vreau eu, şi m-aş mulţumi dacă aş putea călătorii şi scrie, să las tuturor ideile mele, să le desenez, să le pictez, să le cânt şi să le modelez şi tot ce se mai poate creea. Să le arăt că viaţa, aşa cum e ea, e minunată, trebuie doar să-i acorzi puţin timp şi să o laşi să-ţi vorbească, să o citeşti şi să o admiri… visez iar… sunt purtată pe aripi rapide către un sentiment aşa de cald şi de plăcut… este dragostea de viaţă, şi poate ca dragostea şi pentru tine, stiu că ţin la tine, dar nu ştiu cum, nici tu nu ştii, nu-i aşa? Aşa e, habar nu ai, dar ai să-ţi dai seama şi în momentul potrivit ne vom revedea, şi… începutul poate că va fi al nostru… noapte bună şi ţie …
Artmiss
